23.07.19       
COMMENTARII
15.02.2009 Constantin Cheianu:
Echipa si Clanul

Una din fuduliile cele mai mari ale lui Voronin este legată de Echipă.

Preşedintele nu pierde nicio ocazie să se laude cu „băieţii” lui. O face nu atât ca un tată, cât ca o mamă. Îţi induce ideea că, până în 2001, oamenii aceştia nici nu au existat în natură. Până atunci, mama Voronin i-a purtat în burtă pe alde Lupu, Dodon, Greceanâi, Pârlog şi Durleşteanu, fiind gravid cu ei în al optulea an de când PCRM a fost repus în legalitate.

Până în 2001, oamenii aceştia nu au făcut studii (inclusiv în România), nu au acumulat minte şi experienţă, nu au activat în organele de stat, nu au respirat aerul patriei.

Voronin le-a dăruit şi viaţă biologică, şi viaţă publică.

Paradoxul este că echipa chiar s-ar putea să fie bună, mult mai bună decât crede Voronin, dar lucrul acesta nu ne este dat să-l ştim, atâta timp cât singurul criteriu de care se serveşte preşedintele atunci când îi apreciază sunt cele două talente: acela de a-i îndeplini lui ordinele, pe de o parte, şi din a-i acoperi abuzurile şi găinăriile, pe de altă parte.

V-aţi uitat în lista de candidaţi ai comuniştilor? Aceasta este alcătuită pe jumătate din inşi de faţadă, pe altă jumătate - din robi, adică din Echipă. Adică, din acei care fac munca neagră, deservind Clanul. Iar Clanul stă pitit, nu are nevoie să fie băgat în listă...

***

Un director de instituţie, persoană publică cunoscută, îmi spune cum au încercat comuniştii să-l atragă de partea lor în campania electorală. „Mi-au pus, zice, pe masă o foaie de hârtie, spunându-mi: „Scrie tot de ce ai nevoie tu, familia ta, instituţia ta! Orice doreşti - maşină, apartament, ieşiri afară, copii la studii în străinătate, sediu nou pentru instituţie, premii, medalii şi titluri pentru colaboratori”.

...Cititorule, când o să te uiţi la artiştii care vor evolua în concertele electorale ale comuniştilor, să ştii că la ieşirea din scenă pe ei îi aşteaptă un ins cu o geantă-diplomat, din care el scoate fie cheia unui „Jeep”, fie cheia unui apartament, fie Ordinul Republicii.

Fie toate la un loc!

***

Apropo de distincţii.

Cum putem deduce că statalitatea ţării noastre s-a consolidat mai mult ca oricând pe timpul comuniştilor? Există un criteriu: demonetizarea distincţiilor de stat.

Comuniştii au introdus o practică cu totul nouă în acest sens: acordarea medaliilor şi titlurilor nu pentru succese ori realizări personale, ci cu grămada.

De pildă, am auzit că toată echipa care a participat la producerea spectacolului despre Maria Cantemir de Ion Druţă, de la lucrătorii de scenă până la interpreţii rolurilor principale, a fost distinsă cu titluri şi medalii.

Comparat cu perioada 1991-2001, în intervalul dintre 2001-2008 s-au acordat DE PATRU ORI mai multe distincţii, medalii şi titluri de stat.

De fix atâtea ori s-a făcut mai băţoasă şi statalitatea noastră!

***

Din ideologia de cândva a PPCD, singura zdreanţă care a mai rămas este demonizarea Rusiei. Adică, tot ce poate fi mai inofensiv şi mai fără bătaie de cap.

Vă propun un exerciţiu de comparaţie: comparaţi răul pe care l-a provocat „proiectului de succes Moldova”, după 1991, Rusia, cu cel pe care l-a comis Iurie Roşca în aceeaşi perioadă şi o să vedeţi că ultimul a înregistrat mult mai multe performanţe la acest capitol.

Roşca obişnuieşte să spună „Cu Voronin împotriva lui Putin”. Când te gândeşti la tot răul pe care l-a făcut şi continuă să-l mai facă, aproape ai fi tentat să spui „Cu Putin împotriva lui Roşca”.

Numai că asta ar fi o tautologie.

Dupa materialele "Timpul"

sujeturi:
POLEMICA
17.02.200919:40:12aspar:А вы как считаете,у нас исусственно так сделали, что выбирать не из кого или это следствие невразумительной и "неклассической" организации жизни?
17.02.200901:12:51maxwell:У нас хоть только награды дают, а в Латвии раздули гос. сектор...
http://www.rpmonitor.ru/ru/detail_m.php?ID=12740&print=Y
16.02.200919:48:42Supostat:и опять не из кого выбирать, получается две перспективы, плохая и очень плохая. А если революция как следствие безисходки? Дудки, снова какое-нибудь отребье на гребне волны придет.
16.02.200916:35:07tukan:А если по-справедливости, то с самого начала "оппозиция" больше двух-трех заметных людей под одно знамя более одного предвыборного года собрать не могла, потому что все одинаково амбициозны,
эгостичны и завистливы при материальной стеснительности.Единственную приличную партии 90-х СДПМ никто из "демократов" не смел поддерживать из-за ревности. Затем они стали подкупать и вырывать из её рядов активистов и в конечном итоге вместе с нациками все изгадили. Теперь им Воронин виноват. Так он Голубев по сравнению с ними.Если бы в Молдове два-три года назад группа преданных нашей стране людей начала искреннюю, честную кампанию по формированию открытого политического пространства, то "коммунисты" пали бы еще до выборов. Но таковых нет.А бросать страну ради такой демократии есть тоже безответственность.
16.02.200912:43:53Supostat:врать-то не надо. Снегуо перед уходом такой наградной звездопад устроил, караул. А что касается артистов на предвыборных концертах, не надо врать, что от коммунистов они получают бабло, а на митингах либералов выступают по убеждению. Перед выборами ВСЕ покупают, однако Тимпул рассчитан на легковерных, привыкших верить всему что слышат, не имея собственного мнения
16.02.200911:05:15Igor:Что касается государственных наград, при коммунистах они действительно обесценились. Награждая всяких пройдох, коммунисты, по сути, дискредитировали награды и государство в целом. Как порядочному и уважающему себя человеку можно принять награду, которой до этого были награждены откровенные ворюги?
Конкретный пример – в 2007 году Ольга Гончарова, нынешний директор Бюро межэтнических отношений при Правительстве РМ была награждена медалью «Meritul Civic» («За гражданские заслуги»). Что касается заслуг Гончаровой, они подробно изложены на сайте curaj.net (http://www.curaj.net/?p=3565). Факты, изложенные в данном материале, могут быть подтверждены нынешними и бывшими сотрудниками Бюро.
Коммунисты говорят об укреплении государственности Молдовы, а по сути дела, назначая на высокие должности таких как Гончарова, награждая их, только позорят наше государство.
Для того чтобы добавить комментарий необходимо авторизироваться
TEMELE ZILEI
REFERENDUM
Какая из перечисленных идентичностей наиболее близка вашему самоощущению?
Я - молдаванин
Я - румын
Я - русский (русскоязычный)
Я - бессарабец
Йа креведко
Ни одна из перечисленных
Сами мы не местные
TOATE VOTURILE
POLEMICA
PROIECTE