Ieri, apele s-au limpezit: ruşii au declarat deschis că în actuala campanie electorală îl vor sprijini pe Voronin. De cinci ani, noi demonstrăm că Voronin şi comuniştii sunt coloana a cincea a Moscovei. De cinci ani, Iu. Roşca, aliatul lui Voronin, killerul opoziţiei democratice şi al intelectualităţii naţionale, ne acuză demagogic şi iezuit că noi am fi „uneltele ruşilor” şi că am „ciuguli din palma mafiei ruseşti”. Decizia Moscovei de a-l susţine pe Voronin l-a pus într-o situaţie extrem de dificilă pe liderul PPCD. Până acum, el îşi justifica ticăloasa alianţă cu comuniştii prin următorul „argument”: Mai bine cu Voronin împotriva lui Putin, decât cu Putin împotriva Moldovei. Acum, acest „argument” a plesnit ca un balon de săpun şi Roşca are o singură soluţie - să recunoască deschis ceea ce am spus noi ani de zile şi anume - că el este omul Moscovei. A doua soluţie ar fi să facă o declaraţie de pocăinţă şi de desolidarizare de Voronin, dar nu merge, fiindcă nimeni nu-l mai crede…
...Un partid serios nu se poate menţine pe eşichierul politic doar din contul scamatoriilor. Or, vine momentul adevărului, când saltimbancii îşi pierd pe arenă măştile şi publicul se opreşte din aplaudat. În general, scamatoria politică ţine mai mult de fazele primitive ale luptei pentru „inimile” simpatizanţilor, poate alimenta doar virulentele jonglări verbale, mediatizate pe frecvenţele EUtiviziunilor, dar nu ţine atunci când se pretinde a fi program politic, mai ales de guvernare. În rolul lor de umplutori pentru un program de circ, saltimbancii sunt, de obicei, actori fără de responsabilitate, spontani şi imprevizibili, iar ieşirile lor scenice se bazează pe inducerea în eroare a publicului, pe ironizarea şi chiar lezarea demnităţii spectatorilor. Cu părere de rău, liderul Partidului Popular Creştin Democrat, care nu şi-a înţeles la timp rolul pe care i l-au rezervat scenariştii Voronin şi Putin, a fost surprins tocmai pe post de „umplutor de pauze” chiar în toiul campaniei electorale. Ori, vizita de ieri a ministrului rus de Externe la Chişinău a demolat până la temelii toate scenetele lui Iurie Roşca, a dat peste cap întreaga concepţie electorală a PPCD şi a demonstrat, fără nicio rezervă, că Moscova îl va susţine în alegerile parlamentare pe Voronin. Despre această miză a Kremlinului au scris deja ziarele apropiate de administraţia Medvedev-Putin, ediţia de ieri a publicaţiei moscovite „Kommersant” titrând: „Serghei Lavrov a dăruit o vizită comuniştilor. Şeful MAE al Federaţiei Ruse s-a inclus în campania electorală moldovenească”. Autorul comentariului, cunoscutul V. Soloviov, citează surse din anturajul ministrului Lavrov care au declarat următoarele: „Există o posibilitate de a influenţa configuraţia electorală şi ar fi păcat să nu o folosim”. „De altfel, scrie autorul, acţiunile Moscovei pot fi explicate nu atât prin simpatiile faţă de partidul preşedintelui Voronin, cât prin lipsa unei alternative. Rusia… este nevoită să alegă răul cel mai bun”. În opinia lui Soloviov, „răul cel mai rău” pentru Rusia îl reprezintă segmental liberal al partidelor din Moldova.
Aşadar, Rusia mizează pe Voronin. De fapt, nu este o surpriză, pentru că Putin a mizat întotdeauna pe acelaşi holop. Surpriza cea mare ar putea-o constitui reacţia pretinsului antirus Iurie Roşca la această invazie a „imperiului” în treburile interne ale RM. Se va dezice oare Roşca de fraza înaripată prin care le-a explicat votul din 4 aprilie delegaţilor la congresul al IX-lea al PPCD: „Trebuia să alegem: ori cu Putin împotriva lui Voronin, ori cu Voronin împotriva lui Putin”? Se va dezice oare pretinsul pro-NATO-ist Roşca de avertismentul pe care l-a lansat anul trecut în presă: „Noi ne aflam în război geopolitic cu Federaţia Rusă” şi o va blestema oare super-europeanul Iurie Roşca pe aleasa sa Zinaida Greceanâi care, după ce l-a pupat ieri pe Lavrov, a reiterat poziţia oficială a „ţării de succes”: „Republica Moldova..., în calitate de preşedinte în organele constitutive ale CSI, va opta în vederea unei mai strânse integrări a comunităţii”? Îşi va cere oare Roşca scuze de la de toţi cei înjuraţi de el, pe care i-a etichetat „agenţi ai FSB-ului”, „mâna Moscovei”, „ciugulind din mâna lui Putin”? Va declara oare injuste, nule şi neavenite toate insinuările sale la adresa partidelor de orientare liberală, pe care le-a învinuit de „servilism faţă de Kremlin”? În concluzie, parafrazând propriul „argument” al liderului PPCD, mai formulăm o întrebare: dacă Putin este împotriva R. Moldova, iar Voronin este cu Putin, precum Roşca este cu Voronin, înseamnă că liderul PPCD este împotriva R. Moldova? E ceea ce trebuie să fie demonstrat, cum spune bătrânul Euclid.
Dupa materialele "Timpul"