La sfârşitul primei decade a lunii septembrie, sub egida OSCE, la Reichenhall, Germania, s-a desfăşurat conferinţa privind consolidarea măsurilor de încredere în procesul de reglementare a problemei transnistrene, unde s-a discutat şi despre perspectivele reluării dialogului permanent în cadrul procesului de negocieri pentru reglementarea diferendului transnistrean în formatul „5+2”.

Comunicatele de presă au anunţat că Vlad Filat s-a întâlnit acolo şi cu Igor Smirnov, liderul regiunii separatiste a R. Moldova, cu care a semnat Regulamentul comun al grupurilor de experţi pentru consolidarea măsurilor de încredere bilaterală.

 Evenimentul, umbrit la noi de altele, considerate mai importante pentru viaţa politică internă, n-a trezit interesul opiniei publice, el fiind ca unul obişnuit în procesul soluţionării conflictului separatist de pe Nistru. Este regretabil acest fapt, pentru că ceva se coace în cuptorul intereselor geopolitice în regiune şi s-ar putea întâmpla ca, într-o zi, să ne pomenim cu decizii luate în detrimentul nostru, fără participarea noastră, a societăţii.

 Întrunirea respectivă ne demonstrează că Germania - cu sau fără asentimentul Uniunii Europene - insistă asupra problemei transnistrene. În lipsa unei transparenţe totale a convorbirilor, unii experţi consideră că între cancelarul german şi preşedintele rus ar exista deja o înţelegere pe marginea diferendului transnistrean, în urma căreia R. Moldova îşi va păstra integritatea teritorială, dar - în realitate - nu şi independenţa faţă de interesele Moscovei în această regiune. Alţii răstoarnă suspiciunile, considerând că Germania nu-şi poate permite aşa ceva, în detrimentul Europei, al României şi chiar al R. Moldova. Poate, dar oricine ştie că mai aproape-s dinţii decât părinţii sau că interesul poartă fesul. De asemenea, toţi ştiu că cancelarul german vrea să facă o surpriză poporului său cu gazul rusesc, adus pe fundul Mării Baltice prin conducta de gaze care leagă ţara sa direct cu Rusia. În luna noiembrie curent, robinetul acestei conducte de gaz va fi deschis oficial, în prezenţa preşedintelui Dmitri Medvedev. În 2012 este programată o a doua conductă pe fundul Mării Baltice, astfel ca Germania să primească annual 55 mlrd. metri cubi de gaze ruseşti. În cazul dat, alegătorii germani sunt mult mai importanţi pentru cancelarul Merkel decât un mănunchi de moldoveni care nici nu ştiu ce doresc… Probabil, asta au vrut să ne-o demonstreze şi occidentalii, invitându-l la conferinţa pomenită şi pe Igor Smirnov, care, adineaori, era declarat persona non grata în ţările Uniunii Europene. Adică, până mai ieri, liderul separatist era considerat un bandit, inclusiv politic, iar acum i s-a permis să apară la discuţii în inima Europei ca parte egală în reglementarea conflictului de pe Nistru. E ceea ce au visat Smirnov şi acoliţii săi de la Moscova. De fapt, unii consideră gestul ca pe o înjosire a Chişinăului oficial. Dacă lucrurile vor continua astfel, o să ne pomenim cu un rezultat real al activităţii diplomaţiei ruse în realizarea intereselor sale la Nistru. Nu chiar atât de mult timp în urmă, Serghei Lavrov, ministrul de Externe al Rusiei, menţiona că în cadrul formatului „5+2” este important să fie găsită formula de „statut special” pentru regiunea transnistreană. El admitea drept variantă pozitivă „memorandumul Kozak”, respins de Vladimir Voronin. Deci, Rusia insistă în continuare pe federalizarea R. Moldova, în cadrul căreia Transnistriei să i se ofere drepturi ieşite din comun: dacă Moldova îşi va pierde suveranitatea (bunăoară, se va uni cu România), Transnistria va avea dreptul să-şi decidă soarta în mod individual, acelaşi lucru se va întâmpla şi în cazul în care R. Moldova îşi va schimba statutul său privind neutralitatea politico-militară. „Acestea trebuie să fie principii de bază, acceptate de toţi, fără nicio abatere”, a declarat Lavrov.

 Prin transformarea lui Smirnov din „bandit” în persoană oficială, de stat, la Reichenhall ni s-a sugerat că Chişinăul va fi obligat să accepte mari cedări, în detrimentul unei logici normale. Iar asta înseamnă că politica oficială a Chişinăului va ajunge să aibă mereu mâinile legate de Dom Sovietov din Tiraspol. Să însemne asta o revizuire în viitor a simbolurilor statului R. Moldova, schimbarea valutei naţionale, revenirea la „limba moldovenească” cu alfabet chirilic, dezicerea de cursul european al ţării noastre etc.? Dacă-i aşa, cred că au dreptate moldovenii care cheamă să ne dezicem de Transnistria…

Sursa: Timpul