19.05.12       
COMMENTARII
26.10.2011 Constantin Tanase:
Regele Mihai si maidanezii politici

Moto: „Cele mai importante lucruri de dobândit, după libertate şi democraţie, sunt identitatea si demnitatea” (Regele Mihai, 25 octombrie 2011).

Unii zic că de doi ani, dar eu sunt convins că de 20, moldovenii nu se pot rupe de pe orbita absurdului şi mai cred în minuni. Mai cred că, iată, rezolvăm criza constituţională, alegem preşedintele şi toate problemele vor dispărea. Scriam ieri că alegerea preşedintelui încă nu rezolvă problemele R. Moldova. Indiferent cine va fi ales preşedinte, dacă din scena politică de la Chişinău nu dispar V. Voronin, V. Filat, M. Lupu şi M. Ghimpu - dar nu au cum să dispară! -, R. Moldova nu are şanse să se mişte înainte. Din această perspectivă, politicienii, dar şi presa care le ţine isonul, greşesc enorm atunci când leagă de alegerea preşedintelui soluţionarea tuturor problemelor R. Moldova. Astfel, societăţii i se creează un orizont de aşteptare fals şi chiar periculos, pentru că i se induce ideea că tot răul din ţară e din cauza nealegerii preşedintelui şi, imediat ce acesta va fi ales, lucrurile vor merge bine… Repet: fals şi periculos. Oamenii sunt minţiţi în legătură cu alegerea şefului statului. Sub perdeaua de fum propagandistică a căutării compromisului se caută, de fapt, argumente pentru a putea cumva justifica predarea puterii în mâinile comuniştilor şi schimbarea cursului politic al R. Moldova, anunţat acum doi ani de către AIE-1.

 Ca unui bolnav fără şanse, societăţii nu i se spune adevărul despre adevărata boală a R. Moldova. Politicienii mint din interes, presa - mai mult din prostie şi naivitate. Din păcate, problemele R. Moldova sunt genetice, iar noi, moldovenii acestui început de secol şi de mileniu, am prins o fază istorică proastă, nefericită: în interior, la putere au venit nu politicieni de rasă, ci maidanezi jegoşi, care se sfâşie sângeros de la ciolanul puterii, iar în exterior lumea se reconfigurează agresiv şi dinamic fără noi - R. Moldova practic nu participă la geopolitica regională sau europeană.  Elita noastră politică de astăzi şi-a demonstrat totala lipsă de profesionalism, patriotism, demnitate şi caracter. În acest sens am spus mai sus că politicienii noştri nu sunt dulăi de rasă, ci maidanezi jegoşi: n-au niciun Dumnezeu. Nu pot în acest context să nu fac trimitere la discursul Regelui Mihai ţinut ieri în plenul Parlamentului român cu ocazia împlinirii a şaizeci de ani de când Suveranul s-a adresat ultima oară naţiunii române de la tribuna Legislativului român. Regele a ţinut un discurs antologic, care urmează a fi citit cu atenţie de către toţi politicienii de la Bucureşti şi de la Chişinău.

 Discursul regelui conţine un mesaj memorabil care vine nu din trecut, ci din viitor: „Nu văd România de astăzi ca pe o moştenire de la părinţii noştri, ci ca pe o ţară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noştri”. Să ne gândim profund la acest mesaj, fiindcă o spune un om care are în spate o experienţă politică şi de viaţă de nouă decenii! Şi încă un citat memorabil din discursul regelui: „Instituţiile democratice nu sunt guvernate doar de legi, ci şi de etică, simţul datoriei. Iubirea de ţară şi competenţa sunt criteriile principale ale vieţii publice. Aveţi încredere în democraţie, în rostul instituţiilor şi în regulile lor! Lumea de mâine nu poate exista fără morală, fără credinţă şi fără memorie. Cinismul, interesul îngust şi laşitatea nu trebuie să ne ocupe viaţa”.

 „Elitele” noastre ne vorbesc despre libertate şi democraţie ca despre supremele valori ale unei naţiuni. Parcă polemizând cu aceste elite (care-s la fel şi la Chişinău, şi la Bucureşti), Regele Mihai insistă: „Cele mai importante lucruri de dobândit, după libertate şi democraţie, sunt identitatea şi demnitatea”. Dacă admitem că noi, la Chişinău, am dobândit libertatea şi democraţia, mai rămân cele mai importante două lucruri care urmează să fie dobândite: identitatea şi demnitatea…

 În toiul discuţiilor halucinante despre necesitatea alegerii şefului statului, eu nu am auzit niciodată de la niciun politician de la Chişinău (de la guvernare) că cele mai importante lucruri de dobândit, după alegerea preşedintelui, sunt identitatea şi demnitatea… Nu am auzit…  Poate a spus cineva şi mie mi-a scăpat?!

Sursa: Timpul


POLEMICA
27.10.201121:43:38c45789446:С Тэнасе нельзя не согласиться во многом и, конечно,в самом главном: пока не будет выдворён Воронин в республике не будет покоя. Остальные: Лупу, Гимпу и Филат тоже уйдут, но, видимо, чуть позже. И путь для выдворения Воронина один - проведение череды выборов в Парламент Республики пока эта цель не будет достигнута. Так поступила, после войны Италия. Другого пути нет. Конечно, было бы хорошо, если бы Воронин добровольно ушёл, а его партия самораспустилась, но для этого нужен очень высокий интелект и соответствующая человеческая совесть. Сердце сжимается, душа кровоточит от осозания того, что это стоит нашей стране, нашему народу? Хочется крикнуть: будьте вы прокляты! Но христианская вера не позволяет нам так поступать. Одна надежда на Господа Бога. Помоги нам господи выстоять это чёрное время! Помоги нашим людям Господи. Ты видишь, они чёрные от трудов и забот, им страшно от цен на газ и энергоресурсы, они в ужасе от ожидания очередных поборов с них сильными мира, помоги нам сохранить спокойствие и веру, дай нам силы выстоять!
27.10.201115:06:00Добрый ХАМ:Да ну! Костиг, собрал волю в кулак и не проронили ни одного русофобского лозунга!?!? Это даже как-то настораживает и пугает. Оказывается могёт писать не вызывая рвотных порывов у читателей! )
27.10.201110:03:39Natalia:Наконец-то пошли нормальные человеческие процессы и мысли! Тэнасе все же интеллигентный политик!
27.10.201108:33:48fil:ак вы достали многих со своим объединением, неужеле не понятно что те голоса в преднлах 10-12 % не достаточно чтобы униря произошла, и вы пудрите мозки народу целой страны, изменяя историческии факты, замалчивая многие события и даты, подменяя многие события и перекрашивая из в другие цвета. Господа радетили "Великой Румынии" успокойтеськак бы судьба не сыграла с вами злую шутку, розберитесь с трансильванией, с венгами, болгарами, сербами, оставте нас в покое, молдоване слишком натерпелись от многих в 20 веке и от вас в том числе.
27.10.201108:29:24Aaleksboerg:Я тоже этого не слышал, потому что если этим "людям" и знакомы эти слова, то смысл их они не знают и не понимают, поэтому и не используют в речи эти термины. Как может индеец из племени говорить Мерседес или Тойота, если они не знают что такое это вообще, сидят себе на пальме и жуют бананы. Так и эти обезьяны из власти мало что знают ( потому что непрофессионалы) и самое главное, ничему не хотят учиться. Думают, что знают достаточно. Ограниченные невежды. Таких не то чтобы к власти, таких даже к метле на улице подпускать нельзя. Вы представляете какое у нас общество, что до сих пор за них голосуют? Не зря говорят "Каждое общество заслуживает своего правительства" сами же ведь избирали их. А по совести, по морали и по закону, один должен сидеть за контрабанду в тюрьме (причем долго) второй в Костюженах, потому что шизойд, третий в каталажке потому что предает всех и вся и мечется как дама лёгкого поведения от одного к другому. Разве у таких людей может быть мораль? Разве эти люди способны создать нормальное общество? Чему они могут научить людей? Власть должна быть авторитетом и примером, положительным примером для народа. А кем она является??
Для того чтобы добавить комментарий необходимо авторизироваться
TEMELE ZILEI
REFERENDUM
Какая из перечисленных идентичностей наиболее близка вашему самоощущению?
Я - молдаванин
Я - румын
Я - русский (русскоязычный)
Я - бессарабец
Йа креведко
Ни одна из перечисленных
Сами мы не местные
TOATE VOTURILE
POLEMICA
PROIECTE