Imperiul rus nu s-a ocupat de obicei cu nimicuri, a preferat să acapareze teritorii immense.

O fâşie de pământ între două râuri (nici săracă, dar nici extraordinar de bogată) ar trebui să fie o pradă mult prea mică pentru un imperiu atât de mare.

Pentru ce le-a trebuit - şi le mai trebuie ruşilor - o ţară mică precum Basarabia? Nu există nici gaze naturale, nici diamante, nici petrol, însă poziţia acestui teritoriu îi conferă o valoare deosebită.

Ruşii au anexat Basarabia în 1812 din considerente pur militare. Iar în ultimii 200 de ani fundamentul acestei ocupaţii a rămas unul militar.

Pentru ţarii de la Moscova, Nistrul a rămas multă vreme o frontieră foarte bună. Pentru Imperiul Otoman, traversarea Nistrului semnifica o apropiere mult prea periculoasă faţă de centrul de putere de la Istanbul. Echilibrul dintre imperii a fost stabilit pe Nistru, iar ruşii şi-au asigurat prin tratate diplomatice dreptul de a se implica în politica internă a principatelor Moldova şi Valahia. Acest echilibru a fost tulburat de războaiele napoleoniene. După ce şi-a zdrobit duşmanii din Occident, Napoleon a încercat să se implice în politica orientală alături de slăbitul Imperiu Otoman. Fricţiunile dintre cele trei imperii s-au concentrat pentru scurtă vreme asupra Balcanilor.

În 1803, ministrul rus de Externe Voronţov îl avertiza pe ţarul Alexandru că trecerea Nistrului şi ocuparea Principatelor Române reprezenta o implicare pe termen lung în politica Balcanilor. Războiul ruso-turc dintre anii 1806-1812 a fost unul ciudat, fără bătălii de mare anvergură, însă ruşii au experimentat în aceşti ani ce ar însemna o eventuală anexare a Principatelor Române. Invazia lui Napoleon din 1812 a declanşat retragerea ruşilor din principate. Însă strategii militari ţarişti s-au convins de avantajele unei prezenţe militare permanente în regiune care să ţină presiune asupra Imperiului Otoman. De aici a rezultat ocuparea ciudată a unei fâşii lipsite de importanţă economică sau demografică, însă extrem de importantă din punct de vedere militar. Nici nu este de mirare că primii guvernatori ai Basarabiei au fost militari: amiralul Ciceagov şi generalul Harting.

Din 1812 până în ziua de azi, Basarabia a devenit o bază militară cu două funcţii: blocarea accesului către ţărmurile de nord ale Mării Negre şi punct de plecare în atacurile spre Balcani. Ca în orice bază militară, aici s-au desfăşurat de-a lungul timpului tot felul de experimente: reglementări noi pentru administraţia imperială, pogromurile de la începutul secolului al XX-lea, inventarea unei noi limbi etc. Alipirea Transnistriei la teritoriile vechiului principat al Moldovei (odată cu smulgerea nordului Bucovinei şi a părţii de sud) reprezintă doar o încurcătură premeditată. Iar ocupaţia militară continuă prin prezenţa soldaţilor ruşi în Transnistria. Şirul de decizii CEDO în favoarea grupului Ilaşcu, Leşco, Ivanţoc, Popa reprezintă mult mai mult decât reparaţiile materiale minore. Aceste decizii CEDO reprezintă o confirmare juridică a faptului că Rusia îşi menţine ocupaţia militară a Basarabiei. Aceasta este rădăcina răului şi explicaţia fundamentală a tot ceea ce se petrece în Republica Moldova.

Sursa: Timpul