Cum Roşca profită de orice ocazie pentru a se lăuda că ar fi de nedespărţit de Voronin, că parteneriatul dintre ei e mai tare ca oţelul, este normal ca două persoane aliate, două suflete politice gemene care luptă cot la cot împotriva unor inamici comuni, să aibă acelaşi spate tare. Unul singur pentru amândoi. Haideţi să-l scoatem la lumină.
Să începem cu preşedintele comunist, întrucât adevăratul lui stăpân nu trebuie decodat. Se vede de la o poştă.

Voronin a venit la Chişinău la un an şi ceva după proclamarea independenţei, fiind în serviciul ministrului de Interne al Federaţiei Ruse. Generalul de miliţie a fost paraşutat în Republica Moldova pentru a reconstitui aici Partidul Comuniştilor. După fabricarea celor două regiuni rebele, Transnistria şi Găgăuzia, aceasta a fost cea de-a treia bombă cu efect întârziat plasată de Moscova în societatea moldovenească.

 Multă lume a uitat că, iniţial, baza viitorului partid de guvernământ se afla, de fapt, la Tiraspol. Igor Smirnov le-a fost comuniştilor gazdă, i-a cocolit şi i-a ajutat cu ce-a putut. Iar putea el multe. Numai că liderul separatist nu-i, fireşte, singurul care a pus umărul la întărirea şi lăţirea PCRM. Lui i-a fost dat doar să fie cel dintâi. Cel de-al doilea s-a chemat Petru Lucinschi care l-a legalizat. Cel de-al treilea, neîndoios, s-a numit Iurie Roşca care i-a netezit lui Voronin drumul spre guvernare.

Liderul PPCD a intrat în cârdăşie cu omologul său comunist de la PCRM încă la finele deceniului trecut. Sfidând recomandările Occidentului şi României, a contribuit decisiv la debarcarea Guvernului Sturza, înlăturând astfel ultimele obstacole în calea unor alegeri anticipate care nu aveau cum pe atunci să nu-l aducă pe Voronin la putere. De altfel, Roşca de-a lungul anilor nu o dată şi-a bătut joc de poziţia oficială şi interesele Bucureştiului, boicotând astfel cauza românească din Basarabia. Dar despre asta, vă asigur, la momentul potrivit, vor vorbi persoane mult mai bine informate decât mine.

Revenind la oile noastre, vom aminti că încă pe timpul primului său flirt cu PCRM, cel de la cumpăna dintre decenii, Roşca a lansat halucinanta-i sintagmă: „între un comunist şi un corupt eu aleg un comunist” menită, printr-o trişare verbală cinică, să justifice pactul său cu diavolul. Astfel, actul din 4 aprilie 2005 a fost o căsătorie fericită între Voronin şi Roşca după lungi zile şi nopţi de concubinaj politic pervers.

Acum haideţi să vedem cu ce ne-am ales. A avut vreodată Republica Moldova o guvernare mai rusofilă, mai nostalgică, mai antidemocratică şi mai românofobă decât regimul Voronin al cărui partener este Roşca? Să fim serioşi. Cu toate defectele, gafele şi slăbiciunile lor, nici Snegur, nici Lucinschi nu au ajuns atât de departe, încât să trădeze pe faţă, nu pe ascuns, ţara pe care o conduc. În 2003, bunăoară, Voronin semnase deja un memorandum care transforma Republica Moldova practic într-o gubernie a Federaţiei Ruse. Până la urmă, şi-a retras semnătura aşa cum un killer renunţă să tragă pentru că este împiedicat in extremis de poliţie. Eşecul, însă, nicidecum nu-l transformă din asasin în înger, nu-i aşa?

De altfel, Nicolae Ţâu, fostul ministru de Externe şi ambasador în SUA, afirma deunăzi la Radio Vocea Basarabiei că în momentul în care, presat de ambasadorul american, Voronin l-a sunat pe Putin să-i spună că nu poate semna acum memorandumul Kozak, preşedintele rus i-ar fi spus cu sarcasm: „Nu-i nimic, nu iscăleşti acum, vei iscăli altă dată”. L-a tratat ca pe un slugoi umil care nu şi-a îndeplinit până la capăt misiunea.

Occidentul rămâne îngrijorat şi astăzi de faptul că Voronin ar putea să bată palma mişeleşte cu Moscova. Tocmai o atare evoluţie a evenimentelor a căutat să o prevină în cadrul ultimei sale vizite la Chişinău secretarul general NATO. Nu întâmplător, UE declară că un nou acord cu Republica Moldova va fi semnat doar cu noua putere politică de la Chişinău după alegerile din 2009.

Oricum ai suci-o, Voronin este exponentul unui regim de ocupaţie rusească în Republica Moldova. Iar Roşca e colaboraţionistul jalnic al acestuia.

Liderul PPCD bate monedă pe faptul că Pasat, fostul şef al SIS-lui, s-ar implica în afacerile noastre interne. Nu-i exclus. Însă oricine ar fi Pasat, sforile Kremlinului sunt trase nu de el, ci de Putin, Medvedev, Patruşev, FSB sau SVR (Serviciul de Spionaj Extern). Arătând cu degetul spre un figurant, spre o piesă posibil uzată din punct de vedere politic, Voronin şi Roşca nu fac altceva decât să sustragă atenţia de la faptul că ei dau apă la moară Rusiei care caută să îngenuncheze Republica Moldova. 

Şi ofensiva brutală împotriva presei independente, în speţă, împotriva unui canal românesc de televiziune, este o tentativă de perpetuare la putere a unui regim controlat subtil de Moscova. Rusul Voronin acţionează, de altfel, cu multă ingeniozitate, întrucât scoate castanele din foc cu mâinile pretinsului român Roşca.

De ce PRO TV e ţinta prioritară a atacului comunisto-roşchist? Pentru că e singurul post de televiziune independent unde există dezbateri la care sunt invitaţi politicieni, reprezentanţi ai societăţii civile şi experţi cu diferite viziuni. Unde se polemizează în contradictoriu. Unde informaţia nu este trunchiată şi cenzurată. Prin eliminarea PRO TV se încearcă lichidarea singurei platforme televizate de dezbateri libere din Republica Moldova. După asta uşa democraţiei autohtone poate fi încuiată, ca toată lumea să plece acasă pentru a discuta la bucătărie.

La PRO TV, vânat de un fals amic al României pentru a-i face hatârul lui Voronin, pot să se producă, după cum am spus,  nu numai democraţii, ci şi comuniştii. De PPCD nu mai spun. Recent, invitatul acestui post, de exemplu, a fost Iurie Roşca. În cadrul emisiunii „VIP-Magazin”, el a făcut o mărturisire curioasă. Ne-a spus că unchiul său a fost omorât după război de rezistenţa anticomunistă şi antisovietică. Zice că dintr-o eroare. Posibil. Dar din ce eroare istorică au renăscut la noi oare idioţii utili ai comunismului?