Mare râs şi veselie la Tiraspol. Vladimir Voronin şi Igor Smirnov, în ajun de Crăciun, chit că pe stil nou, se duelează ca în arena circului. În final, oaspetele iese tare boţit şi pleacă la Chişinău cu mâna goală. E ca şi cum tata, în loc să se întoarcă  acasă cu surprize şi cadouri frumoase, s-ar înfăţişa în faţa copiilor beat criţă şi la braţ cu un Moş Crăciun despuiat care, mergând pe şapte cărări, şi-a pierdut pe drumuri şi barba, şi mustăţile.

Voiajul dezastruos al preşedintelui în stânga Nistrului a avut un dublu efect. Mai întâi, s-a făcut de râs el însuşi, desigur. Mai apoi, le-a spulberat iluziile celor care i-au luat de bune promisiunile obsesive că problema transnistreană va fi soluţionată încă până la sfârşitul anului curent.

Începând cu luna ianuarie 2008, când la Moscova a luat startul o nouă serie de negocieri discrete, purtate de Mark Tkaciuk, Vladimir Voronin, secundat de Andrei Stratan şi compania, a căutat să convingă opinia publică că reglementarea conflictului e doar la o azvârlitură de băţ. Că situaţia e mai favorabilă ca oricând. Că suntem în pragul unei împăcări istorice. În consecinţă, toată această beţie de cuvinte a eşuat la Tiraspol într-o comicărie de tot hazul.

- Sarcina, noastră – îi spune Voronin lui Smirnov – e să reîntregim ţara.
- Asta e sarcina voastră – îi întoarce vorba Smirnov. – A noastră e să consolidăm independenţa Transnistriei.

Şi cam tot aşa vreo 45 de minute. O repriză de fotbal. O oră academică plus recreaţia. Un dialog stupid ca o ceartă între Stan şi Bran, unul grădinar şi altul cărămidar, cel dintâi se roagă de ploaie, celălalt de secetă...

Smirnov a împins cu bună ştiinţă discuţia cu Voronin în zona băşcăliei, lăsând-o să degenereze într-o păruială ordinară între doi măscărici. Şi nu întâmplător. Lui îi convine să transforme negocierile într-o bufonadă, pentru că un bufon poate să-şi permită ceea ce nu i se dă voie unui politician. Şi în genere, unui om serios. Poţi să te strâmbi. Să ei interlocutorul la mişto. Să-ţi bagi piciorul în toată treaba asta de negocieri. Mai pe şleau vorbind, un clovn poate să-şi facă de cap în voie pentru că la mijloc e o clovnerie, nu-i aşa?

Smirnov, care mai multe luni s-a eschivat, precum se ştie, de la o întrevedere cu Voronin, până la urmă, a acceptat cu scârţ o întâlnire la Tiraspol, dar i-a întins liderului comunist o momeală pe care acesta a înghiţit-o. Liderul separatist a coborât un dialog politic la nivelul unui giumbuşluc şi preşedintele comunist a consimţit să participe la acest spectacol umilitor pentru Chişinău.

Astfel, Smirnov a arătat că nu dă doi bani nici pe Voronin, nici pe chestiunea transnistreană, aşa cum o înţelege Chişinăul. Chiar şi programarea unei noi întâlniri în luna martie, când în Republica Moldova s-ar putea să aibă loc alegerile parlamentare, e de-a dreptul caraghioasă. Cu acelaşi succes cei doi puteau să fixeze un randevu extratereştrilor în Patagonia.

Nu este prima dată când Voronin se umple de ridicol la scenă deschisă şi în emisie directă. Nu degeaba, în treacăt fie spus, se teme el de televiziunea independentă. Acum câteva luni, preşedintele Republicii Moldova i-a spus lui Dmitri Medvedev că la Chişinău s-ar afla nişte valoroase opere de artă care, fiind furate din Ermitaj, vor fi restituite Rusiei. Liderul de la Moscova, uluit la auzul acestei informaţii, i-a mulţumit din suflet, ca mai apoi să se constate că pretinsele tablouri sunt făcături.

Aşa fiind, batjocura de la Tiraspol riscă să-i încununeze liderului comunist nu numai anul politic, ci şi întreaga-i operă prezidenţială. De-a lungul timpului, Voronin a spus şi promis verzi şi uscate. Să includă Republica Moldova în Uniunea Rusia-Belarus, să confere limbii ruse statut de limbă de stat, să împiedice tancurile NATO să ajungă la Breansk, să rezolve problema transnistreană, să curgă în ţară râuri de lapte între maluri de marmeladă etc.

A vorbit mereu cai verzi pe pereţi şi mai întotdeauna a dat cu oiştea în gard. Şi iată că, acum, la ora bilanţului, a ajuns să aresteze brazi, porci şi măgari pe străzile Chişinăului, stârnind hohote de râs pe toate meridianele globului. Privit din acest unghi, regalul  de umor, oferit de el la Tiraspol împreună cu Smirnov, nu face altceva decât să pună un punct lat şi spumos pe cariera sa politică.

Să râdem, deci, pentru că au sosit sărbătorile de iarnă, dar să nu ne relaxăm la modul nepermis. Pentru că cei mai răi şi răzbunători politicieni au fost cei care, prin gesturile lor comice, parcă parodiau politicul. Hitler, de exemplu, la începuturi, le părea multor intelectuali germani o paiaţă dezarticulată. Likaşenko era taxat drept un kolhoznic necioplit.

Asta e lecţia istoriei. În competiţia dintre rege, înţelept şi bufon, scrie Shafique Keshavjee în cartea sa „Marele turnir al religiilor”, adesea învinge cel din urmă.

Sursa: Jurnal de Chisinau