Joi, V. Putin vine la Chişinău. Vine, probabil, chinuit de nişte amintiri urâte. Inima lui de cekist şi de stăpân al unui imperiu sângerează şi azi după afrontul ce i-a fost adus în noiembrie 2003, când a trebuit să se întoarcă de la aeroport acasă, după ce Voronin l-a anunţat că nu va semna „memorandumul Kozak”. Asemenea gesturi mai-marii lumii nu le uită şi nu le iartă.

După acea noapte, multe s-au schimbat în lume, nu s-au schimbat însă Rusia, Putin şi… R. Moldova. Putin va găsi aceeaşi Moldovă săracă, umilă, dar devotată Rusiei. Atitudinea ei faţă de Rusia nu s-a schimbat nici după agresiunea militară a ruşilor în Georgia. De aceea, Moscova nu se grăbeşte să-şi retragă prezenţa militară din stânga Nistrului. Putin vine liniştit, convins că Voronin nu va repeta gestul său din 2003 şi nici n-o să-i sugereze măcar că prezenţa sa nu e dorită la Chişinău. Dimpotrivă, Putin va fi întâlnit la Chişinău cu toate onorurile.

Repet, R. Moldova îl va întâlni pe Putin tăcută, cu un fel de sfioşenie amestecată cu admiraţie, nu-l va fluiera, cum ar face-o Georgia. În toate sondajele efectuate în ultimii ani în R. Moldova Putin apare ca persoana în care moldovenii au cea mai mare încredere. Nu-l va fluiera pe Putin nici PPCD-ul lui Roşca, „cel mai mare adversar” al imperialismului şi şovinismului rusesc, şi nici Cubreacov nu va ieşi în faţa Ambasadei ruse să dea foc portretului lui Putin. Cum să faci din R. Moldova „o ţară de succes” fără Putin, cel mai iubit politician al moldovenilor?

Atmosfera de duioasă prietenie de secole moldo-rusă ar putea fi compromisă un picuşor de un grup de membri ai PL, care îi vor cere lui Putin să-şi ia acasă trupele din Transnistria.

S-ar putea ca celelalte partide de opoziţie să nu se solidarizeze cu acţiunea PL-ului lui M. Ghimpu şi nu pentru că ar fi toate, prin definiţie, „partide proruseşti”, cum vor crede unii, ci din raţiuni cu mult mai prozaice. Dacă se va întâmpla anume aşa, o parte mare de vină va purta-o M. Ghimpu. Cine ca cine, dar el cunoaşte foarte bine psihologia liderilor noştri de partid şi nu putea, prin urmare, să nu ştie că niciun partid nu va răspunde la apelul său, alăturându-i-se pentru a face imagine PL-ului. De aceea, apelul său mi se pare nesincer, o formă uşoară de şantaj, gândit ca să-i pună „în situaţie”, „în dificultate” pe ceilalţi, pentru ca, în final, să-şi frece satisfăcut mâinile şi să exclame: Îi vedeţi, toţi sunt cu ruşii, numai eu sunt adevărat patriot, pe mine să mă votaţi!

Prin natura şi raţiunea lor de a fi, partidele sunt egoiste, rânza lor fiind mai importantă decât interesul naţional. Pe cât sunt de egoiste partidele, care nu vor răspunde la apelul PL-ului, pe atât de egoist este însuşi PL-ul, care a iniţiat această acţiune, concepând-o din start ca pe o acţiune de partid, ca şi în cazul Caravanei. Ce s-a obţinut după Caravană? Nimic. Ce se va obţine după „pichetarea lui Putin”? Nimic. Poate, doar un singur lucru: să disciplineze, să consolideze şi să radicalizeze electoratul nostalgic al comuniştilor.

…Putin nu trebuie să-şi strice inima - în R. Moldova nu s-a schimbat nimic şi el îşi va păstra ratingul şi poziţia în sondaje - de cel mai popular politician din R. Moldova, un fel de „cel mai iubit dintre pământeni”…