De ce i-a trebuit Moscovei să închidă robinetul la conductele ce tranzitau Ucraina? Ea a vrut să demonstreze că vina pentru scăderea presiunii în conductele de gaze ce ajung în Europa o poartă nu ea, ci Kievul. De aceea a insistat că nu va deschide robinetul până Uniunea Europeană nu va forma un grup de observatori care să supravegheze tranzitul de gaze prin Ucraina, ca aceasta să nu fure din gazele destinate Europei. Deşi a respins de la bun început aceste acuzaţii, Kievul a semnat până la urmă protocolul privind supravegherea tranzitului, acceptând şi prezenţa observatorilor ruşi, pe care o refuzase iniţial. Moscova era deja pe punctul de a deschide robinetul, ca să afle în ultima clipă că ucrainenii au anexat la protocol şi o declaraţie a lui Iuşcenko, în care preşedintele ucrainean afirmă solemn că Ucraina nu a furat gaze din conducta destinată Europei. Astfel, efectul documentului dorit de Rusia a fost redus la zero şi procesul de reglementare a crizei se blocase din nou. Abia luni Kievul a semnat acordul de monitorizare a tranzitului gazelor, retrăgându-şi menţiunea care încurca planurilor Moscovei.

Rusia a câştigat lupta, dar cu ce preţ! Pe lângă faptul că a suferit pierderi financiare enorme – circa 120 de milioane de dolari zilnic, a avut de suferit mult şi reputaţia Rusiei, imaginea ei, care, trebuie să recunoaştem, nu era strălucită. Vrând să sperie Ucraina, ea a speriat Europa întreagă, care nu-şi venise bine în fire după criza similară de acum doi ani. Chiar dacă Bruxellesul nici nu încearcă să clarifice cine fura gazele, împărţind vina în mod egal, reproşându-i şi Rusiei ca furnizor, şi Ucrainei care controlează conductele de tranzit, este evident că până la urmă toate “oalele sparte” le va plăti Rusia. Consecinţele pe termen lung ale acestei crize sunt în defavoarea Rusiei. Pe de o parte, ea va trebui să urgenteze construirea conductelor care să ocolească Ucraina, iar orice urgentare presupune “compromisuri” şi cheltuieli suplimentare. La rândul ei, Europa îşi va intensifica efortul pentru a slăbi dependenţa de gazele ruseşti, conectându-se la alte surse energetice, căutând surse alternative de energie. (Foarte mult s-a vorbit zilele trecute despre proiectul Nabucco, care prevede aducerea gazelor în Europa din Asia Mijlocie.)

Războiul gazelor a demonstrat un lucru neplăcut pentru Rusia: Gazpromul nu este atotputernic. Aşa mare cum este, Goliatul rusesc (Gazprom) s-a pomenit imobilizat de Davidul ucrainean, căci 80 la sută din gazul destinat Europei trece prin conductele ucrainene, pe care Kievul, prevăzător, le-a păstrat în proprietatea sa. Dacă războiul gazelor dura câteva luni, cât poate rezista Ucraina fără gaze ruseşti, Gazpromul risca să se ruineze şi să-şi piardă clienţii europeni.

Deşi s-a semnat acordul privind monitorizarea tranzitării gazelor, conflictul nu s-a încheiat, căci motivul conflictului a fost altul. Războiul gazelor a început de fapt de la preţul gazelor pe care Gazpromul l-a stabilit pentru Ucraina. Rusia propune acum Ucrainei să plătească un preţ aproape dublu faţă de cel pe care îl plătea până acum. Existând observatori în punctele unde conductele traversează graniţele, Moscova va putea demonstra un eventual furt de gaze, dar nu îl va putea opri decât închizând din nou robinetul. Kievul, care se pregăteşte de alegerile prezidenţiale, este foarte sensibil la ofertele Gazpromului, bănuindu-l că i-ar simpatiza pe oponenţii actualului preşedinte, şi va reacţiona cu certitudine atunci când va considera că Ucrainei i se propune un preţ „politic”. Ar fi în folosul tuturor dacă Putin ar ţine cont şi de acest factor. Dar asta e puţin probabil. Altfel nici nu se ajungea până aici. Aşa că războiul gazelor poate reizbucni în orice moment.

Sursa: "Jurnal de Chisinau"