25.06.19       
FRONTUL LUI PUTIN IN RM
03.07.2011  Moldova Nova
TIMPUL VOINTEI POLITICE

"Noua Moldovă – Moldova deschisă". Declaratia.

În urma consultărilor cu partenerii “Moldova Nouă” a decis să adere la Frontul Popular Rus al lui Putin – o rețea structurală, care, trecând frontierele Rusiei, a luat cursul creării unei rețele vii de concetățeni în baza principiului cultural-lingvistic, dincolo de identitățile civice, politice și naționale.

Atât pentru Rusia, cât și pentru mulți cei care cu adevărat țin la Federația Rusă în străinătate, Vladimir Putin a devenit, în primul rând, un simbol al Voinței Politice. Anume de aceasta – de voință politică – are nevoie cel mai mult astăzi Moldova.

Nu este vorba despre un amestec al Rusiei în afacerile interne ale Moldovei. Deși asemenea învinuiri vor apărea din partea celor care au devenit fanați ai unei geopolitici provinciale în alb-negru, precum și ai unor chipuri și fobii din timpurile Războiului Rece.

Dar noi trăim într-o lume globalizată deschisă – o lume a corporațiilor transnaționale și a politicii transnaționale. Demnitatea noastră națională astăzi constă în tendința de a trăi într-o societate deschisă, într-o țară civilizată, liberă, deschisă deopotrivă Vestului și Estului. De aceea, cu cât mai mult va trece timpul cu atât mai puține “afaceri interne” de autoizolare și fobii va avea Moldova, după care se ascund nu interesele societății, ci ale unor grupări oligarhice restrânse. Cu atât mai mult se va îndrepta societatea civilă către standardele socio-politice mondiale, cărora nu le corespund actualele elite moldovenești. Vor fi și mai multe idei pentru o concurență deschisă, oameni și proiecte.

Elitele politice actuale ale Moldovei în cei 20 de ani de independență și-au demonstrat inutilitatea profesională și incapacitatea concurențială. Cei mai radicali reprezentanți ai acesteia, care au rămas în urma tendințelor globale ne propun să îngrădim hotarele cu sârmă ghimpată și să transformăm republica într-o rezervație feudal-autoritară sub simbolul secerei și ciocanului în centrul Europei. Alți activiști de ieri doresc în continuare să construiască o statalitate națională în baza unui naționalism de peșteră, a xenofobiei și apartheid-ului.

Moldova nu are nevoie nici de una, nici de cealaltă. Este nevoie, însă, de o voință politică pentru un curs normal al lucrurilor. Proiectul Moldova Nouă este o alternativă nouă de cultură politică pentru toți cetățenii acesteia, la cele existente deja, care sunt arhaice și nedemne pentru secolul XXI.


POLEMICA
Для того чтобы добавить комментарий необходимо авторизироваться
TEMELE ZILEI
REFERENDUM
Какая из перечисленных идентичностей наиболее близка вашему самоощущению?
Я - молдаванин
Я - румын
Я - русский (русскоязычный)
Я - бессарабец
Йа креведко
Ни одна из перечисленных
Сами мы не местные
TOATE VOTURILE
POLEMICA
PROIECTE