23.07.19       
PUBLICATII
19.09.2011 Octavian Racu
Suntem nimeni…și punctum

Cine suntem? Moldoveni, români, europeni? Din păcate, de cele mai dese ori răspunsul nostru se împiedică undeva prin etichete și etnonime, fără a încerca să atingă profunzimile problemei. Întrebarea pe care trebuie să ne punem astăzi este dacă mai reprezentăm o colectivitate de oameni care are anumite valori, o istorie, o spiritualitate care ne definește ca identitate. Dacă nu avem toate acestea, la ce bun mai sunt discuțiile legate de un nume sau altul? Oricum ne-am numi, rămânem a fi o sticlă goală de plastic, a cărei unica “valoare” este eticheta, decolorată de soare și de vreme.

Ar fi timpul să spunem pe șleau: nu mai suntem nici români, nici moldoveni. Nu suntem nimeni, de fapt. Există o cultură la care mai ținem din inerție, dar insistăm să o numim “națională”, chiar dacă demult nu mai avem nimic în comun cu ea, mai exact cu nimic ce ar presupune la general termenul de “cultură”. Scriitorii sunt personaje de pus pe pereți, Eminescu este un bust, Ștefan cel mare nu este decât un monument, cărțile sunt elemente decorative în sufragerie, bisericile sunt elemente de arhitectură, iar sărbătorile – motiv de beție.

În continuare, suntem români fără românitate, ortodocși fără ortodoxie, țărani fără țară, oameni fără omenie. Mall-urile, gadgeturile, conturile pe rețelele de socializare, vedete de prost gust, glamour-ul, năravurile proaste culese de prin „străinătățuri”, dorința de a ne eurointegra cu orice preț, “Work and Travel”, fotbalul, „evrovizionul”, „evroremontul” și “vagonka”, iată care sunt lucrurile, care ne reprezintă cu adevărat, iată care sunt elementele care definesc acum nimicul nostru interior, de care suntem nespus de mândri.

Suntem o ciupercă crescută în gunoiștea societății globale și ne-ar trebui un efort enorm și un sacrificiu al unei generații întregi ca lucrurile să revină la un făgaș normal. Ar fi nevoie să depunem o muncă intelectuală și fizică supraomenească pentru ca această țară să mai aibă o șansă să redevină cineva. În caz contrar, istoria se va termina aici și acum. Odată și pentru totdeauna.

Sursa: VoxPublika


POLEMICA
20.09.201114:25:22Янукович:Это вы Москву, что ли, имеете в виду? Да она сама вот-вот...
http://www.agentura.ru/experts/bukovsky/
20.09.201112:58:15organ:Это правда, но это касается всех племен и народов. Человечество вступило в новый етап прагматиками называемъй "глобализацией", а философами "коммунистическим". Национальные реликвии из практической сферы перемещаются и "окукливаются" в художественном творчестве. Мировыми акционерам выступают отдельные граждане, объединенные своим интересом, формируется мировой жандарм, на роль менеджеров претендуют китайцы с турками. Пока отвязаны финансовые деляги с их хулиганством на биржах.
Население Бессарабии нуждается в привязке к влиятельному и относительно самодостаточному и привычному наднациональному центру. Ясно, что это не Брюссель. Тогда чего тянуть резину?
Для того чтобы добавить комментарий необходимо авторизироваться
TEMELE ZILEI
REFERENDUM
Какая из перечисленных идентичностей наиболее близка вашему самоощущению?
Я - молдаванин
Я - румын
Я - русский (русскоязычный)
Я - бессарабец
Йа креведко
Ни одна из перечисленных
Сами мы не местные
TOATE VOTURILE
POLEMICA
PROIECTE