Interviu cu Oazu Nantoi, analist politic, director de programe la Institutul de Politici Publice

Dle Nantoi, suntem în preajma a două evenimente electorale: alegerile din decembrie – la Tiraspol, şi alegerile şefului statului – la Chişinău. Ce afinităţi descoperiţi în cele două evenimente?

Cândva am fost cu toţii în aceeaşi RSS Moldovenească, iar acum realităţile de pe cele două maluri ale Nistrului diferă substanţial. Spre deosebire de noi, populaţia din raioanele de est ale R. Moldova a trecut din URSS direct sub controlul regimului autoritar şi şovin în frunte cu marioneta rusească Igor Smirnov. Astăzi, pentru prima dată de la momentul dispariţiei URSS, aceasta trece printr-o campanie politică cu elemente de concurenţă reală. Acest fapt, însă, nu înseamnă neapărat că Igor Smirnov nu ar putea fi declarat “învingător» în decembrie 2011.

Pe fundalul impotenţei cronice a guvernanţilor de la Chişinău, oamenii din stânga Nistrului au fost nevoiţi să se subordoneze regimului de acolo şi să trăiască într-o atmosferă de frică şi supunere docilă, impusă de «KGB-ul» local. De peste 20 de ani, li se spală creierii, noi, cei de pe malul drept, fiind prezentaţi drept duşmani, «agresori», «naţionalişti români» etc. Între timp, noi, cei de pe malul drept al Nistrului, ne-am bălăcit, totuşi, în democraţia noastră autohtonă, cu nomenclaturişti-comunişti, deveniţi «democraţi» peste noapte, cu aducerea la guvernare, în urma unor alegeri considerate libere şi corecte, a mizeriei comuniste, cu baricade ridicate în interiorul societăţii etc.

Cu toate acestea, afinităţi  triste au mai rămas – în ambele cazuri suntem incapabili să depăşim frica şi agresivitatea din noi. În ambele cazuri există prăpastia dintre cei care se declară «aleşii poporului» şi toţi ceilalţi. Drept urmare, noi, cei de pe malul drept al Nistrului, nu prea avem cu ce să ne mândrim în faţa celor din stânga Nistrului, pentru a-i convinge că împreună am trăi mai bine…

Declaraţi, cu ceva timp în urmă, că R. Moldova, ca stat, încă nu există. Rămâneţi la aceeaşi opinie?

În limitele frontierelor recunoscute de comunitatea internaţională, R. Moldova încă nu există ca stat. Şi nici în limitele teritoriului controlat de puterea de la Chişinău încă nu avem un stat de drept funcţional. Mai grav e faptul că statul, R. Moldova, nu există, deocamdată, în conştiinţa propriilor cetăţeni – societatea în ansamblu este indiferentă faţă de aflarea ilegală a trupelor ruseşti pe teritoriul R. Moldova, nu ne simţim umiliţi de acest fapt şi nici de existenţa regimului din stânga Nistrului.

Când aţi fost ultima dată la Tiraspol şi cum a fost acea călătorie?

De câte ori am fost la Tiraspol de atâtea ori mă întorceam cu concluzia tristă: nu Rusia, şi nici regimul lui Smirnov sunt puternici – noi suntem slabi cu duhul. Orice călătorie în stânga Nistrului începe cu umilinţa pe care eşti nevoit să o suporţi în faţa «vameşilor» şi a «grănicerilor». Din această cauză, nu-mi place să merg la Tiraspol. Cunosc psihologia diferitor categorii de oameni din stânga Nistrului şi nu prea am nevoie să vizitez Tiraspolul pentru a simţi ceea ce se întâmplă acolo. În plus, din martie 2010 am devenit pentru ei «persona non grata». Ultima dată am fost la Tiraspol când am organizat o vizită a unui grup de funcţionari din ţările Europei de Est. I-am dus la Tiraspol. Însă nu şi la «Sovietul Suprem» sau la Igor Smirnov. Le-am organizat o întâlnire cu elevii, cu pedagogii şi cu părinţii de la Liceul «Lucian Blaga», pentru a le demonstra că Smirnov, criminalul de stat, nu-i reprezintă pe ei, că ei sunt ostatici ai acestui regim criminal. Că este inutil şi ridicol să te aştepţi la o «soluţie viabilă» de la formatul de negocieri «5+2», în cadrul căruia Smirnov are dreptul de a vorbi în numele tuturor oamenilor din stânga Nistrului.

După o perioadă îndelungată de detenţie, Vardanean şi Cazac au fost eliberaţi de Smirnov. Ce soluţii ar exista pentru alţi numeroşi deţinuţi, condamnaţi acolo în afara legilor R. Moldova?

Să fie arestată şi condamnată toată gaşca din «RMN» în frunte cu Smirnov.

Ce noutate din stânga Nistrului v-a şocat cel mai mult în ultimul timp?

Ani la rând, mi-e ruşine de fiece dată când regimul din stânga Nistrului ne demonstrează că nu are niciun motiv de frică sau de respect pentru noi. Lucruri şocante se întâmplau în anii ‘90, când mureau cei care luptau pentru integritatea teritorială a R. Moldova, când Federaţia Rusă a comis un act de agresiune militară împotriva R. Moldova. De atunci, multe lucruri s-au schimbat – societatea moldovenească a uitat de această problemă; cetăţenii R. Moldova care locuiesc în stânga Nistrului se simt uitaţi şi trădaţi de guvernările de la Chişinău. Capii regimului din «RMN» nici nu se gândesc la o eventuală răsplată, pe când contrabandiştii de pe ambele maluri se bucură  de realităţile existente. Între timp, clasa noastră politică nici nu îndrăzneşte să le spună lucrurilor pe nume.

Pentru că sunteţi pasionat de subiectul transnistrean, ce se întâmplă în viaţa şcolilor cu studiere în limba română de acolo în acest an de studii?

Să fie clar – eu nu sunt «pasionat» de acest subiect. Eu consider că acest regim urmează a fi demontat necondiţionat (şi paşnic), dacă dorim să avem ţara noastră, dacă dorim să fim respectaţi în calitate de cetăţeni ai acestei ţări. Şi eu sunt ferm convins că acest scop poate fi atins. Şi ştiu cum poate fi realizat acest lucru. Însă abordările mele sunt “şocante», şi nimeni nu are nevoie de ele. Să trecem la noutăţi. Noutăţi (bune) nu-s. Scade numărul copiilor dornici de a studia în aceste şcoli. Elevii, părinţii lor şi pedagogii se simt neprotejaţi în faţa fărădelegilor comise de regimul din Transnistria. Absolvenţii acestor şcoli n-au nicio şansă de a-şi găsi un loc de muncă în blestemata Transnistrie, pleacă de acolo, ceea ce accelerează procesul de «transnistrizare» a regiunii.

Aţi avut sau nu oferta actualei guvernări de a ocupa funcţia de ministru al Reintegrării?

Nu.

Pe 18 noiembrie, urma să fie întreprinsă o tentativă de alegere a preşedintelui R. Moldova. Mai multe voci indicau la dvs., ca la una dintre cele mai potrivite candidaturi fără apartenenţă partinică. Vă gândiţi să încercaţi?

N-am nicio şansă – n-am fost nici membru PCUS, nici măcar turnător la «KGB». În plus, cu limba mea «nedisciplinată», mi-am creat destui duşmani în mai toate taberele politice. Pe când noţiunea de «mai multe voci» este foarte relativă şi deloc nu-i impresionează pe cei preocupaţi de împărţirea în culise a «principiilor şi valorilor».

Niciun candidat nu s-a înscris în competiţia anunţată pentru 18 noiembrie. Ce va urma?

Nimic. Nimic bun pentru societate. Va continua spectacolul dezgustător «Moldovenilor li s-a dat Democraţia». Când actorii din scena politică nici nu-şi dau seama că îşi pierd propriii susţinători. Iar comuniştii vor încasa un argument în plus pentru alegerile anticipate – AIE, laolaltă cu «trădătorii» lui Dodon, nici nu este în stare să înainteze un candidat! Şi vor avea dreptate.

Ultima declaraţie a lui Igor Dodon demonstrează clar că cei 3 nu vor vota niciun candidat din cadrul AIE şi nu vor admite ca Mihai Ghimpu să ocupe vreo funcţie-cheie în stat. Ce credeţi dvs. despre această declaraţie?

M-am săturat de declaraţii peste declaraţii. Mai ales că ţin minte un citat din operele nemuritoare ale lui Lenin, prin care el ne învăţa să-i apreciem pe politicieni nu după vorbe, ci după fapte. Dacă Igor Dodon va fi consecvent, atunci, cel mai probabil, vom avea alegeri anticipate. Cei mai cinici ar putea spune că Mihai Ghimpu, pur şi simplu, ridică preţul «trădării». Alţii, în tot ce se întâmplă, văd «mâna Moscovei». Iar eu văd că conflictul de interese obscure din AIE, laolaltă cu «grupul Dodon», prevalează asupra bunului simţ şi blochează orice soluţie raţională a crizei politice.

De ce, totuşi, a plecat Dodon din PCRM?

Pentru mine nu este clar, în primul rând, cum tinerii de tipul lui Dodon ajung în PCRM! Ce fel de «principii şi valori» stau la baza unor asemenea decizii? Probabil, Dodon, când s-a lansat în calitate de candidat la funcţia de primar de Chişinău, şi-a trasat drept scop final preluarea controlului asupra PCRM. Pentru ca, ulterior, să-şi dea seama că nu are suficienţi susţinători în interiorul «piramidei lingăilor» din PCRM, osificate sub persoana lui Vladimir Voronin. Totodată, Igor Dodon a înţeles că, în cazul alegerilor anticipate, ar putea fi în genere aruncat din lista electorală a PCRM. Şi din această cauză a decis să plece din PCRM. Alta este că, în cazul alegerilor anticipate, Igor Dodon riscă mult.

Apropo, cum credeţi că a apărut în actualitate candidatura Zinaidei Greceanâi?

Ca şi Marian Lupu, aceasta face parte din pepiniera «Voronin&Co». La 7 aprilie 2009, şi nu doar atunci, ambii au fost «la nivel». Nu este exclus că plecarea celor trei din fracţiunea PCRM a fost precedată de discuţii între Dodon, Filat şi Plahotniuc, înainte de 4 noiembrie, când «trădarea» a fost anunţată public. Rămâne de văzut dacă se vor înţelege în privinţa preţului şi cu Mihai Ghimpu. Se vede că pentru el păcatul de a fi comunist al lui Marian Lupu este mai puţin urât mirositor, deoarece alegerea ultimului în funcţia de preşedinte îi eliberează lui Mihai Ghimpu (aşa crede el) fotoliul de preşedinte al Parlamentului.

Din ce cauză, în opinia dvs., Greceanâi a spus că nu ar accepta să adere la Partidul Socialiştilor, preluat de Igor Dodon?

Cred că acesta este un element al înţelegerilor anterioare. Când se vorbeşte despre un preşedinte «neafiliat politic», se are în vedere că el nu va dispune de niciun suport instituţionalizat în Parlament şi, respectiv, nu va prezenta niciun pericol pentru înţelegerile şi balanţa de interese dintre grupările din Parlament. Prin urmare, Zinaida Greceanâi nu doreşte să deranjeze pe nimeni, anunţându-şi simpatiile politice.

Pot greşi, dar Igor Dodon încă n-a preluat niciun partid. Dacă combinaţia cu promovarea Zinaidei Greceanâi la funcţia de preşedinte se va încununa cu succes, atunci Igor Dodon, probabil, va dori să pornească un proiect politic individual în perspectiva alegerilor parlamentare din 2014, ademenind electoratul şi activiştii din PCRM. Din această cauză, probabil, el încă mai vorbeşte respectuos despre Vladimir Voronin.

Pleacă, totuşi, sau nu PCRM de pe scena politică a R. Moldova?

PCRM nu este un partid al extratereştrilor. Sute de mii de cetăţeni ai R. Moldova au votat şi continuă să susţină acest partid. În opinia mea, acest fenomen se trage în mare parte din trecutul nostru sovietico-comunist. RSS Moldovenească a fost creată de regimul lui Stalin în componenţa URSS. Prin comiterea crimelor împotriva umanităţii pe acest teritoriu, PCUS a nimicit tot ce ţine de demnitatea umană, memoria istorică şi identitatea naţională. Puterea de la Kremlin a aplicat un regim de anti-selecţie, urmărind scopul de creare a Homo Sovieticus cu un specific local – băgat cu forţa în ghetourile «colhoznice», rusificat şi contaminat de românofobie şi cu perceperea lumii întregi prin singurul canal TV de la Moscova. Majoritatea locuitorilor RSS Moldoveneşti nici nu râvnea la libertate. Coada celor care râvneau să devină membri ai PCUS era lungă, iar URSS era patria lor. Cei puţini, cu visuri romantice despre unirea cu România, erau «turnaţi» la «KGB». De, am trecut şi noi prin fenomenul pe care unii s-au grăbit să-l numească «Eliberare naţională!». Însă: «Ce e val, ca valul trece».  În lipsa tradiţiilor de statalitate pe acest teritoriu, fără o elită naţională, noi nu am reuşit nici să edificăm un stat, urmând exemplul Balticilor, nici să ne unim cu România. Fiind speriaţi de prezent, temându-se de viitor, oamenii au început să voteze masiv trecutul. Cu «spicul» şi «hulubaşul», în 1994, cu «secera şi ciocanul», în 2001. Şi să nu uităm că revanşa PCRM din 2001 a fost precedată de eşecul ADR, creat în urma alegerilor din 1998. Şi mai grav este că oamenii votează simbolurile trecutului şi nu vor să-şi dea seama că în spatele «secerii şi ciocanului» se ascunde o gaşcă de indivizi cinici, aroganţi şi lacomi, în frunte cu «pahanul» Vladimir Voronin. În plus, toţi sociologii afirmă că PCRM are electoratul cel mai fidel şi stabil. Aşa că la ruinări spectaculoase ale PCRM, probabil, nu vom asista.

Chiar dacă rămâne în opoziţie?

PCRM are două puncte slabe. Primul, moldovenii «deştepţi» nu se grăbesc să se identifice cu un partid de opoziţie şi, de regulă, caută să stea bine cu «puterea». Or, deocamdată cel puţin, PCRM a scăpat puterea din mâini, ceea ce înseamnă că comuniştii «deştepţi», încetul cu încetul, se reorientează spre alte «krîşe» politice. Dacă vor fi evitate alegerile anticipate şi PCRM va continua să stea în opoziţie, «trădările» vor deveni o normă. Bravii comsomolişti care au declarat că-l urmează pe Igor Dodon ar putea fi doar începutul. De, acel care trădează primul se alege cu un preţ mai bun! Al doilea punct slab al PCRM este chiar Vladimir Voronin. Acest lider politic s-a epuizat, şi PCRM a devenit ostaticul identificării cu Vladimir Voronin. Ceea ce înseamnă că PCRM intră în vrila degradării.

Însă, scriind lucruri dure la adresa PCRM, ar fi incorect să închid ochii la calitatea anti-comuniştilor noştri. Încă în 2001, după revanşa zdrobitoare a PCRM, am spus că problema nu constă doar în PCRM. Problema constă în societatea de la noi, incapabilă să nască o alternativă a acestei ruşini comuniste. Este oare AIE un model de comportament responsabil şi de guvernare eficientă? Mergem ţanţoş spre UE? Sau, mai degrabă, mergem pe urmele ADR?

Aţi fost pe timpuri lider al PSD. Cum reacţionaţi acum, când urmăriţi, dacă urmăriţi, declaraţiile şi acţiunile actualului lider, Victor Şelin?

Cu un zâmbet ironic.

Între timp, aţi plecat şi din PD. E ireversibil?

Da, eu stau prost cu disciplina de partid. În special atunci când despre poziţia partidului aflu de pe Internet.

Ce ne puteţi spune astăzi despre partidele din R. Moldova?

 Nu e cazul să criticăm doar partidele, deoarece ele au apărut şi există în urma implicării în viaţa politică a unora dintre concetăţenii noştri, or, în Parlament şi la guvernare poţi ajunge doar cu susţinerea sutelor de mii de cetăţeni ai R. Moldova. Prin urmare, calitatea partidelor reflectă calitatea societăţii în ansamblu. Sau, cum am mai spus-o, partidele în R. Moldova nu se deosebesc prin doctrine, ci prin diagnozele dominante ale membrilor săi. Ceea ce înseamnă că, în Parlament,  descoperim «diagnozele noastre». Când ne vom schimba noi, atunci şi partidele vor fi altele.

În cei opt ani de guvernare comunistă presa a tot bătut alarma că fenomenul corupţiei a afectat partidele şi clasa politică în ansamblu. Ce se întâmplă acum, în condiţiile guvernării AIE? Sunt sau nu corupte partidele? Sunt sau nu finanţate din bani tenebri?

Fenomenul corupţiei, de regulă, se identifică cu guvernarea şi mai puţin cu opoziţia. Prin urmare, cei opt ani de guvernare comunistă au dus la înflorirea fenomenului corupţiei legate de PCRM. În acea perioadă lumea a început să vorbească despre «mafia cărnii», «mafia peştelui». Preţurile în R. Moldova, inclusiv la mărfuri de primă necesitate, la medicamente, produse alimentare, materiale de construcţie, deveniseră mai mari decât în ţările vecine. Pe timpurile lui Voronin, au fost testate mecanisme de acaparare criminală a businessului cu implicarea structurilor de stat, în special a justiţiei.

Alta este că businessul criminal, având nevoie de protecţie politică, de regulă, «investeşte» în unele formaţiuni politice. Zice lumea că aşa ceva s-a întâmplat atunci când alegerile anticipate din 29 iulie 2009 deveniseră inevitabile. Acest fapt înseamnă că fenomenul corupţiei «comuniste» s-a ascuns sub pălăria «europeană». Aici aş sublinia că sistemul electoral actual (o singură listă de candidaţi din partea partidului) favorizează fenomenul corupţiei partidelor politice încă în faza electorală. La întocmirea listelor, aproape totul e decis de acei care aduc banii din economia tenebră pentru campania electorală. Este larg răspândit fenomenul cumpărării locurilor pe listă. Fenomenul coruperii partidelor este strâns legat de faptul că şi alegătorii noştri se lasă corupţi cu plăcere. Este inutil să te prezinţi în faţa lor cu idei, soluţii şi echipe serioase. Succesul electoral, în mare parte, e determinat de sumele de bani alocate pentru manipularea şi coruperea alegătorilor şi aproape deloc de programe electorale şi echipe de candidaţi competente şi oneste. Situaţia devine şi mai ridicolă atunci când cei corupţi încă din campania electorală ajung la guvernare şi încep a «lupta cu corupţia». E ca şi cu tunsul porcului – ţipete multe şi blană puţină. Cu corupţia nu se luptă prin angajamente solemne şi, deseori, fariseice. Se cere o regândire a întregului mecanism statal al R. Moldova, cu modificarea sistemului electoral, consolidarea autonomiei locale, reforma justiţiei şi multe altele.

Ce i-aţi spune unui alegător rătăcit despre actuala situaţie politică de la noi?

Cel rătăcit are nevoie de o busolă care se cheamă gândire critică. Politicianul este un animal care se comportă aşa cum îi permite societatea. Atâta timp cât vom accepta să fim trataţi ca o turmă, lipsită de demnitate, raţiune şi memorie, atâta timp vom behăi neputincios după fiece scrutin electoral: «Iar au ajuns hoţii la putere!». În rest – «Fiecăruia i se dă după credinţă».

Se mai vorbeşte prin târg că unii politicieni cumpără nu doar alegători, ci şi lideri de opinie. Ce cunoaşteţi despre acest fenomen?

Nu cunosc nimic şi nici nu mă prea interesează asemenea subiecte. Cred că «liderul de opinie» care acceptă să fie cumpărat foarte repede se autodemască, pierzându-şi credibilitatea şi valoarea.

Sursa: Ziarul de Garda