21.07.19       
PUBLICATII
12.11.2008 Evghenii Şolari
Fara rusofobi si comunisti

Ieşită în scena politică moldovenească de curând, „Moldova Nouă” şi-a fixat nişte obiective consecvente. Primul a constat în introducerea în discursul politic moldovenesc a mecanismelor şi tezelor noastre de program. În esenţă, se discuta formarea unei noi „ordini de zi” politice. Actualmente se poate afirma că acest obiectiv a fost îndeplinit cu succes de „Moldova Nouă”.

Ne-utopie

Ideile noastre, care iniţial au părut utopice în ochii multora, ocupă cu fermitate spaţiul informaţional moldovenesc. În mijloacele mass-media, dar şi în întreaga parte social activă a societăţii moldoveneşti, se discută aspectele reinstituţionalizării statului moldovenesc şi constituirii naţiei civice (politice) moldoveneşti.

Partidele şi mişcările politice moldoveneşti preiau ca „pâinea caldă” alte teze ale „Moldovei Noi”: consolidarea bilingvismului, cotarea în organele centrale ale puterii a reprezentării pentru Transnistria şi Găgăuzia, egalitate juridică naţională, schimbul elitelor. Toate organizaţiile civile noi susţin, inclusiv prin participarea proprie, proiectul „diplomaţiei populare” dintre popoarele divizate pe Nistru.

Injecţie ideatică

La general, ideile proaspete ale „Moldovei Noi” au căzut ca o ploaie readucătoare la viaţă pe terenul politic moldovenesc uscat şi împânzit de fisuri, umplând golul ideatic al unui întreg segment al politicii moldoveneşti. Şi acum un şir de partide merge la alegeri sub flamura ideatică a Moldovei  Noi sub diverse aspecte.

Mai mult ca atât, injecţia ideatică „Moldova Nouă” a atins şi landşaftul politic vecin. Glumă e sau nu: recent preşedintele Ucrainei a venit cu iniţiativa de „reinstituţionalizare a statului ucrainean”. Ce scopuri urmăreşte liderul ucrainean este o altă întrebare. Esenţial este că „Moldova Nouă” şi, vorbind în termeni de marketing, „brandul” ei de reinstituţionalizare a statului moldovenesc au devenit un fenomen de scară regională mai largă.

Noua arhitectură a puterii politice

Să ne reîntoarcem în Moldova. Care sunt obiectivele ce urmează? Se pare că este timpul de a deschide următoarea porţie de „cărţi” politice.

Probabil nu va fi pentru nimeni o noutate faptul că peste câteva luni vor avea loc alegerile în parlamentul Republicii Moldova. Aceste alegeri se prezintă ca o bifurcaţie importantă a destinului Moldovei. Calea care o va urma Moldova după 2009 va determina viitorul ţării, nu doar pentru 4 ani, ci pentru o perspectivă îndelungată de timp.

Care sunt scopurile în legătură cu aceasta propuse de „Moldova Nova”?

Iniţial, interesul nostru major la alegerile ulterioare constă în formarea după alegeri a unei noi arhitecturi a puterii politice. Şi nu în perspectivă de termen scurt sau conjuncturală, dar pe termen lung. Acest proces va avea loc nu un an şi va influenţa nu doar alegerile anului 2009. Însă în contextul alegerilor apropiate considerăm necesar de a favoriza formarea unui nou model de putere, care poate fi generalizat în modul următor: „Moldova Nouă fără rusofobi şi comunişti”.

Plictis letal

Să decodăm pe scurt teza dată. Deci, noi pledăm pentru formarea după anul 2009 a unui nou model al puterii de stat fără participarea politicilor-rusofobi şi politicilor-comunişti. Aceste două cercuri politice, fără doar şi poate, se intersectează. Manifestarea maximă a „depunerilor” reciproce şi a sintezei lor a devenit modelul administrativ, care s-a format pe parcursul ultimilor ani. Anume aceste forţe politice au format în anul 2005 (juridic, iar de facto – mult mai înainte) monstruoasa coaliţie a comuniştilor lipsiţi de principii şi rusofobilor sălbatici.

Ei doresc să rămână şi după anul 2009. Noi, însă, suntem plictisiţi de moarte de ei şi dorim ca ei să plece. Să plece din politica moldovenească pentru totdeauna, deschizând calea spre o nouă, mai bună Moldovă. O Moldovă fără comunişti şi rusofobi, însă cu un popor integru, cu o ţară unificată. O ţară de familii unite şi comunităţi constituente de stat împăcate.

Indiferenţa apartenenţei la partid

Să discutăm mecanismele de atingere a scopului dat. Nu este important pentru noi, sub care drapel politic vor prelua puterea politică oamenii care vor construi Moldova Nouă. Privind puţin în viitor, se poate menţiona, că până la alegerile viitoare majoritatea acestor „drapele politice” în paralel cu liderii politici în orice caz vor ajunge la groapa de gunoi politic. Primul „atras” încolo a fost Vladimir Voronin. Nu a dat-o în bară: liderul comuniştilor a fost întotdeauna mai prevăzător decât colegii săi de partide vechi.

Desigur, o versiune ideală în contextul alegerilor ulterioare ar fi unificarea adepţilor constituirii Moldovei Noi în cadrul unui singur proiect politic. Pentru prezent, cu regret,  nu se poate vorbi despre o asemenea unificare. dacă nu vor avea loc schimbări pozitive în acest plan, va fi necesară divizarea problemei în câteva aspecte şi etape. Nu putem pierde 4 ani, din cauză că vechii lideri politici încearcă prin toate metodele juste şi mai puţin juste să-şi mai lungească agonia.

Să fim realişti şi pragmatici

Acum – despre aliaţi. Aliaţii noştri naturali în acest proces sunt găgăuzii şi transnistrenii. Ei sunt inamicii comuniştilor şi rusofobilor la nivel organic. Şi tot atât de organic, în majoritate covârşitoare, adoptă ideea unei Moldove noi, mai juste. De aceea, cu cât mai mulţi reprezentanţi ai Transnistriei şi Găgăuziei vor fi în parlamentul viitor ( nu butaforici, dar reprezentanţi reali ai poporului respectiv), cu atât mai bine va fi pentru Moldova Nouă.

Din nou, nu e atât de important în care liste vor fi incluşi. Astăzi toate partidele politice moldoveneşti sunt identic de rele, dezgustătoare şi malformate. Parafrazându-l pe Deng Xiaoping, se poate afirma: dacă pisica fuge de şoareci, ce importanţă are culoarea ei? Şi deoarece nu există încă un proiect preelectoral „Moldova Nouă”, e necesar de a fi pragmatici şi realişti. Nu ar fi de prisos şi, echipaţi cu un calculator, de calculat resursele electorale posedate (considerând regiunile şi segmentele sociale variate ale RM, Găgăuziei şi, posibil, Transnistriei) şi de luat o decizie cu privire la forma optimă de participare în alegeri. Posibil, va fi o „coloană”, posibil – câteva, cu scopul adiţionării voturilor diverselor segmente politice. Esenţial este de a nu uita de „bifurcare” şi de a reţine punctul de destinaţie – Moldova Nouă.

Groapa de gunoi politic "V. N. Voronin"

O excepţie în calitate de viitori parteneri ar trebui consideraţi acei, care nu neagă în mod public şi deschis posibilitatea de a intra în coaliţie postelectorală cu comuniştii şi/sau rusofobii. Dar dacă cu ajutorul lor va fi posibilă includerea în organul legislativ a câţiva adepţi ai constituirii Noii Moldove, nici o problemă: de la oaia rea, măcar un smoc de lână.

În legătură cu aceasta, marcând conturul perspectivei alegerilor anului 2013, este de menţionat, că ele vor încheia schimbul la maxim al generaţiilor politice. Şi formarea premiselor corespunzătoare pentru finisarea rapidă a constituirii noului model valid al puterii politice moldoveneşti – este obiectivul secund în cadru alegerilor apropiate. Moldova Nouă va fi construită de Oameni Noi. Este o axiomă. De aceea e necesară favorizarea promovării la maxim în politica moldovenească a Oamenilor Noi. Şi e necesar de reţinut că rusofobii şi comuniştii abandonează puterea politică în 2009, pentru ca în 2013, la groapa de gunoi politic cu numele Vladimir Nicolaevici Voronin, să-i urmeze restul reprezentanţilor vechii „elite”.

Destinul outsiderilor

Cu privire la destinul PCRM şi cel al „Partidului rusofob al Basarabiei” cu multe feţe şi nume, nu există nici o alternativă disoluţiei atomice a primei şi dispariţiei totale de pe arena politică a secundei nu există în cadrul Noii Moldove.

Cu rusofobii totul e evident: în deşeuri. Cu privire la PCRM nimeni nu ar trebui să-şi creeze iluzii. Această formaţiune politică este bolnavă incurabil, apropo,  şi cu aceeaşi rusofobie. În general, pentru enumerarea diagnozei complete ar fi necesar mai mult timp, decât cel de care se mai bucură partidul comunist actual.

A conlucra la cauza Noii Moldove PCRM poate doar printr-un singur mod – încetând cât mai rapid propria existenţă. Ar fi binevenită o eutanasie politică, însă pentru aceasta „aripa sănătoasă a PCRM” nu posedă înţelepciune, onoare, conştiinţă şi curaj.

Moldova Nouă va veni „de jos”

A interzice partidul comunist cum recent au propus patrioţii găgăuzi, nu e necesar. A interzice ceva este, în genere, „contravine feng shui-ului”, în special în privinţa unui subiect ce şi fără ajutor moare. Şi partidul comunist cu adevărat moare.

Vorbind despre terenul comunist, politic de stânga în Moldova, el este intoxicat pentru mulţi ani, posibil pentru decenii înainte. Posibil cândva va răsări ceva competent, însă pentru început trebuie stârpită „paragina”, care a distrus tot ce mai era viu şi „de cultură”. Paragină care trebuie să se descompună complet. Va mai trece nu un singur deceniu până la momentul când pentru un cetăţean respectabil va înceta a fi o ruşine să se numească în public: „de stânga”.

Alternativa actualei „Republici Moldova” va veni nici din „stânga”, nici din „dreapta”. Moldova Nouă va veni „de jos”, din popor. Şi prin intermediul poporului. Fiindcă nu pot oamenii normali mult timp răbda asupra lor puterea politică a unor paraziţi profesionali.

sujeturi:
POLEMICA
08.12.200822:11:24Supostat:много теории, а избирателе ждут предложений, заметьте господа, умных предложений а не вышеизложенной демагогии
Для того чтобы добавить комментарий необходимо авторизироваться
TEMELE ZILEI
REFERENDUM
Какая из перечисленных идентичностей наиболее близка вашему самоощущению?
Я - молдаванин
Я - румын
Я - русский (русскоязычный)
Я - бессарабец
Йа креведко
Ни одна из перечисленных
Сами мы не местные
TOATE VOTURILE
POLEMICA
PROIECTE